Poemas ibéricos

HOY traemos a Diana Manole, poeta rumana, que emigra a Canadá en el año 2000. Aunque fuera del ámbito ibérico e incluso iberoamericano, creemos que esta escritora es interesante por su visión de la mezcla de culturas y del papel del emigrante en el mundo actual. Es investigadora y traductora literaria, rumano-canadiense. Tiene un doctorado de la Universidad de Toronto. Ha enseñado en universidades canadienses desde el 2006. En Rumania, publicó nueve colecciones de poesía y obras de teatro, ganó 14 premios literarios, incluido el Premio Nacional de Debut en Drama de la Unión de Escritores Rumanos y el Premio de Poesía de la Asociación de Escritores de Bucarest. Fue ganadora del Concurso de Versos pequeños del 2020 de la Liga de Poetas Canadienses. Su poesía ha sido presentada en inglés y publicada en varios países como el Reino Unido, los Estados Unidos, México, Francia y China. Su séptimo libro de poesía Praying to a Landed-Immigrant God se publicará muy pronto en la editorial canadiense Grey Borders Books.

1. Aparearse. Entre culturas

Desfloro torpemente el idioma inglés
palabra tras palabra
con mi marcado acento,
mi inhabilidad crónica de recordar la posición
correcta de los modificadores
y la misteriosa distinción entre
«a» y «the».
Vengativo, el inglés me traiciona
cuando pido cigarros en la tienda de la esquina
y el joven vendedor de piel color chocolate
y el rostro de un ángel nacido en la raza incorrecta
me guiña el ojo sólo porque
pronuncio «Hello!» de una forma graciosa y
cargo con una mochila—
me recuerda que las clases de inglés son más eficaces
que la autocompasión
y las diferencias culturales no son más un problema.

Mi computadora me regaña,
«Check spelling as you type!»
aun cuando sólo trato de enviar un mensaje
a mi arrendadora
que me pidió —no, me ordenó— que me mudara:
«On Wednesday», me dijo el lunes, «I want you gone!»
Le ensucié su casa de olores de campesina
(¿Quién iba a saber que los rollos de col
rellenos de carne de cerdo eran fétidos?)
y el ruido de mi entusiasmo enervante
(Por casi cualquier cosa todo el tiempo, ¡maldita sea!).

Entre la arrendadora y yo —
siete generaciones de buenos súbditos británicos
afirman orgullosamente
su derecho a echarme (sin aviso)
a pesar del clima frío y los derechos del arrendatario.
Pero me voy,
con algunas ollas y mi librero de IKEA sobre la espalda
como una tortuga sobrecargada que se arrastra
de hostal en hostal,
sin idioma al cual llamar hogar.
(«There» es dónde me gustaría estar pero «their» recursos siempre
sus obstáculos en el camino).

Sigo escribiendo hasta que el ladrillo tosco para
la arrendadora se convierte
en un poema
(la mayor blasfemia de todas)
escrito en una voz prestada de libros
de biblioteca pública, desechados
comprados en Amazon por casi nada
más envió —
los autores, divididos entre el exilio de las estanterías
y la oportunidad de una segunda vida.

El idioma se vuelve tenso y mi atontada pantalla
muestra pruebas claras del abrazo accidental
entre una sospechosa inmigrante legal de Europa oriental
y un dispositivo esclavizador de siglos de antigüedad—
el inglés
conquista orgullosamente el mundo una vez más,
el milagro de una interminable cirugía poscolonial
de remplazo de inocencia.

Gracias a Dios
por libros de historia imperial
y medicina de ciencia moderna
que evaporan la culpa blanca y renuevan
la virginidad con plástico.

1. La răscrucea culturilor

Dezvirginez neîndemânatică limba engleză
cuvânt cu cuvânt
cu accentul meu grosolan,
incapacitatea mea cronică de a ţine minte
locul adverbelor în propoziţie
şi diferenţa misterioasă dintre “a” şi “the.”
Ranchiunoasă, engleza mă trădează
când cer ţigări la magazinul din colţ,
iar vânzătoarea cu pielea de culoarea
ciocolatei cu lapte
şi faţa unui înger născut în altă rasă
din greşeală,
îmi face cu ochiul doar pentru că
rostesc “Hello!” într-un mod ciudat
şi car în spate un rucsac uriaş –
reamintindu-mi că un curs de engleză
mi-ar fi mai de folos decât să-mi plâng de milă,
iar diferenţele culturale nu mai sunt demult
mare scofală.

Calculatorul mă admonestează:
“Check spelling as you type!”
chiar şi atunci când doar încerc să-i trimit un mesaj
proprietăresei
care mi-a cerut –nu, mi-a ordonat– să mă mut:
“On Wednesday,” mi-a spus luni, “I want you gone!”
I-am infestat casa cu mirosuri ţărăneşti
(Cine-ar fi crezut că sarmalele pot fi de prost gust?)
şi cu entuziasmul meu gălăgios şi atât de iritant
(pentru aproape orice în orice clipă, fir-ar să fie!).

Între proprietăreasă şi mine –
şapte generaţii de supuşi britanici revendicând
cu mândrie
dreptul ei să mă dea afară (fără preaviz)
în ciuda temperaturii scăzute şi a drepturilor legale
ale chiriaşilor.
O iau din loc
în spate cu câteva cratiţe şi raftul de cărţi de la IKEA
ca o broască ţestoasă supraîncărcată,
târându-mi picioarele de la un cămin la altul,
fără nicio limbă în care să mă simt acasă.
(“There” este unde aş vrea să fiu, dar “their”
stă mereu în calea mea.)

Continui să scriu până când pledoaria către proprietăreasă
se transformă într-o poezie
(cea mai mare blasfemie)
scrisă într-o limbă împrumutată din cărţi retrase
din bibliotecile publice
pe care le-am cumpărat pe Amazon pe mai nimic
plus taxele de poştă –
cu autori sfâşiaţi între exilul de pe rafturile publice
şi şansa la o a doua viaţă.

Limba se încarcă de tensiune, calculatorul de erotism
iar pe ecran apar dovezi clare
ale îmbrăţişării accidentale
dintre un imigrant suspect din Europa de Est
şi un instrument de înrobire vechi de secole – engleza
cucereşte plină de mândrie planeta încă o dată,
miracolul unei operaţii post-coloniale fără sfârşit
de restaurare a inocenţei.

Slavă Domnului pentru cărţile de istorie ale imperiului
şi medicina modernă
care fac vina rasei albe să dispară şi înlocuiesc
virginitatea pierdută cu plastic.

2. Algo prestado, algo negro

Sigo escribiendo, luego llorando
(Tan alto que me preocupa que mis vecinas
llamen a la policía
para salvarme de la «violencia doméstica».)
hasta que te conozco—
menos, pero aun así más extraño que yo,
un poco negro pero no lo suficientemente negro —
un doble acto de violación y esclavización.

Nuestras palabras —
se observan, se olisquean, se cortejan, se temen
las unas a las otras,
inseguras,
como un tigre joven y una tigresa joven que
se rodean inocentemente el uno al otro
durante la primera temporada de apareamiento,
hasta que mis sílabas copulan con las tuyas
y rompen la barrera del sonido entre
dos idiomas y dos personas con pocas cosas en común —
una improbable reunión en el cruce de milenios
e imperios caídos.

Nuestros pensamientos y acentos contaminan el inglés
como una enfermedad común de la infancia
fácil de ignorar si no fuera por el ligero malestar
que es difícil pasar por alto.
(Pero, ¿cómo una palabra puede ignorar su propio acento?)
Nuestras palabras se entrelazan entre sí en un húmedo abrazo,
condenándonos a estar perdidos por siempre
entre las pirámides de Egipto y de México,
el Templo de Diana (eso sí, ¡el real!),
el Teatro de Dioniso,
y la Gran Muralla,
y algunas chozas destartaladas en las afueras del Sahara,
constantemente reinventando el pasado,
estereotipado en el presente,
desflorando y revirginizando el idioma inglés,
encarcelado en su rojo blanco núcleo,
el medio y el bautismo de una redención
para los que no estamos listos —
una y otra y otra vez.

2. Ceva împrumutat, ceva negru

Continui să scriu până când încep să plâng
(Atât de tare că mi-e teamă că vecinii
vor suna la poliţie
crezând că sunt victima violenţei conjugale.)
până când te întâlnesc – mai puţin străin şi
în acelaşi timp mai străin decât mine,
ceva mai negru, dar în mod sigur nu destul de negru –
urmarea unui act dublu de viol şi înrobire.

Cuvintele noastre –
se observă, se miros, se curtează, se tem
unele de altele
nesigure,
ca un tigru tânăr şi o tigroaică tânără care
se învârtesc inocenţi
unul în jurul celuilalt
la primul sezon de împerechere,
până când silabele mele se unesc cu ale tale
depăşind bariera sonoră
dintre două limbi şi două popoare
fără prea multe în comun –
o întâlnire greu de prevăzut la răscrucea mileniilor
şi a imperiilor pe cale de dispariţie.

Gândurile şi accentele noastre contaminează
limba engleză
ca o boală de copilărie
care-ar fi uşor de ignorat dacă nu ar produce
un discomfort greu de suportat.
(Dar cum ar putea un cuvânt să ignore
propriul lui accent?)
Cuvintele noastre se răsucesc unul în jurul celuilalt
într-o îmbrăţişare umedă,
condamnându-ne să ne rătăcim fără încetare
printre piramidele din Egipt şi Mexic,
templul Dianei (cea adevărată, să fie clar!)
Teatrul lui Dionis,
Marele Zid Chinezesc
şi câteva colibe dărăpănate de la marginea Saharei,
reinventând în permanenţă trecutul
asimilaţi cu clişee în prezent,
dezvirginând şi revirginizând limba engleză
încarceraţi în nucleul ei incandescent,
mediul şi botezul unei ispăşiri
pentru care nu suntem pregătiţi –
iarăşi şi iar.